Frumos — Prinи›ul Prea

Într-o zi, la porțile palatului a apărut o bătrână gârbovită, cerșind o cană cu apă. Alaric, trecând prin curte, s-a strâmbat de dezgust. „Cum îndrăznești să-mi strici peisajul cu chipul tău brăzdat?” a întrebat el cu trufie.

Zâna a zâmbit. Blestemul s-a rupt, dar Alaric nu mai era cel de dinainte. Chipul lui era la fel de frumos, dar ochii îi străluceau acum de o lumină caldă, venită din interior. S-a întors la palat nu ca un exponat, ci ca un lider care știa că , nu ceea ce porți pe chip. PrinИ›ul prea frumos

Regatul său era bogat și liniștit, dar Alaric nu știa nimic despre viața oamenilor săi. Pentru el, singura lume care conta era cea care îi reflecta propria imagine. Capitolul II: Umbra Blestemului Într-o zi, la porțile palatului a apărut o