Există o asprime tragică în această substituție. Piatra oferă prezență, dar nu oferă căldură.
📍 Când spui „mamă” la piatră, transformi doliul într-o formă de artă și rezistență, transformând materia cea mai dură în cel mai moale refugiu al sufletului.
A numi piatra „mamă” este un act de rebeliune împotriva morții. Este refuzul de a accepta că un nume atât de cald poate rămâne suspendat în vid.
Calitățile mamei (protecție, stabilitate) sunt proiectate asupra materiei reci pentru a refuza dispariția.
Spre deosebire de trupul fragil, piatra nu se mai schimbă, nu mai pleacă.
